Acasa / Program Politic

    postheadericon PROGRAM ALEGERI GENERALE 2008

        Ca partid de centru-dreapta, Partidul Democrat Liberal este ancorat în valorile democraţiei şi ale economiei de piaţă liberă şi concurenţială, bazată pe proprietatea privată, libertatea individuală şi libera iniţiativă. Partidul Democrat Liberal crede cu tărie în puterea individului şi a comunităţilor locale de a lua deciziile necesare pentru a-şi îmbunătăţii viaţa.

         Întregul Program de Guvernare al Partidului Democrat Liberal este construit din idei, propuneri şi măsuri care ţintesc să elimine amatorismul, tranzacţionismul, ineficienţa şi dezinteresul care au marcat guvernarea PNL-PSD.

         Asadar, cand vom ajunge in Parlamentul Romaniei, vom sustine si vom milita pentru urmatoarele idei si principii:

    -   Descentralizarea sistemului de sănătate – managementul spitalicesc în subordinea autorităţilor locale;

    - Asigurarea resurselor umane şi financiare - 6% din PIB - necesare dezvoltării infrastructurii, creşterii veniturilor personalului medical şi funcţionării sistemului sanitar.

    -Alocarea a 6% din PIB pentru educaţie;

    - Repoziţionarea socială a meseriei de profesor, prin creşterea semnificativă a atractivităţii financiare şi sociale a carierelor didactice; promovarea excelenţei personale si instituţionale;

    - Stabilirea unui nou sistem echilibrat de salarizare pentru sectorul public, diferenţiat între domenii şi funcţii, în concordanţă cu practicile bune europene;
    •        Reducerea muncii la negru;
    •        Creşterea mai rapidă a salariului minim, care va ajunge la circa 50% din salariul mediu brut pe economie şi decuplarea cuantumului prestaţiilor sociale de acesta;

    -Asigurarea resurselor pentru echilibrarea sistemului public de pensii, în condiţiile măririi valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie;
    •        Introducerea pensiei minime garantate pentru scoaterea din sărăcie a pensionarilor cu pensii mici;

    Citeşte mai mult...

     

    postheadericon Program de Guvernare

    Programul national de guvernare alcatuit de specialistii Partidului Liberal-Democrat poate fi consultat urmand acest link catre pagina oficiala: Programul national de guvernare al Partidului Democrat Liberal